Dumnezeu - izvor al iubirii

 

Sfânta Scriptură dă mărturie:

“La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.  Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.  Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor.  Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a  cuprins-o”( Ioan 1.1-5). Cuvânt care din iubire de oameni Se revelează pe Sine iar omul este aşezat drept coroană a Creaţiei : “Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie” (Fac. 1.27).

 Cuvântul îşi arată astfel forţa creatoare, şi mai ales, iubirea divină îi conferă valenţele definirii omului ca persoană înzestrată cu raţiune, căci Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând:

“Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniri peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!” (Fac.1. 28). 

Prin  raţionalitatea dăruită omului la Creaţie, prin care a dat nume vieţuitoarelor pe care le-a luat în stăpânire, pentru om, “existenţa lui Dumnezeu este acceptată ca adevărată, datorită unui act de credinţă în Cuvântul Său”, acelaşi căruia îi datorează toate.

Tot iubirea divină a făcut ca  omul să dobândească o poziţie unică, fiind aşezat între lumea spirituală a îngerilor şi  cea materială a naturii şi le înglobează pe amândouă.  Este superior lumii îngereşti pentru că, în calitate de chip al Creatorului, îi este dat să creeze valori materiale şi spirituale din materia lumii peste care a fost pus de către Dumnezeu, să creeze sfinţenie şi să devină izvor al acestei sfinţenii pentru că “pătimirea îndumnezeirii - unire negrăită şi neînţeleasă”, ca apogeu al iubirii este “o soluţie de viaţă şi har”. Numai astfel, spre deosebire de ceea ce definea filosofia, respectiv “iubirea de lumină”, omul nu o mai reflectă  ci se străduieşte ca prin întreaga sa viaţă, ca purtător al iubirii divine, să devină el însuşi lumină. Doar această lumină poate face ca  lumea să devină “mediul transparent al lui Dumnezeu cel personal”, şi “semn al iubirii Lui”, pentru că El a creat atât condiţii favorabile vieţii  şi a creat, în sfârşit, viaţa pe pământ.